Psalm

Salut, Doamne! Ce mai 

faci? Tot nemuritor? 

Reverenţă, seniore! Fără 

Tine lumea ar fi un deşert; 

nu că n-ar fi... dar 

fără Tine, mă-nţelegi?... 

Aruncă-Ţi lumina asupra mea, 

Doamne, măcar un minut 

că, vorba aia, de cînd nu ne-am 

mai văzut 

multă lume au trecut. 

Uite, chiar în timp ce scriu acestea 

pe o băncuţă lîngă o casa de-a Ta, 

din lemn şi piatră, situată 

într-un parc plin ochi de 

ignoranţi inculţi 

şi un îngrijitor aşteaptă mîine să 

meargă la spitalul de nebuni 

să-şi ridice reţeta, 

se aude nişte murmur. 

De maşini. 

Din spatele meu. 

De pe o stradă ce iese din oraş. 

Nu e însăşi viaţa aşa? 

Ca o stradă ieşind dintr-un oraş?
Zii dacă n-am dreptate!? 
Nu ne-ai dat Tu destine asemănătoare 
unui drum ce duce afară din metropolă 
direct în marele necunoscut 
al unor locuri rele?