Pod peste boscheţi

Uitîndu-mă în retrovizoare

(stam pe „locul mortului” într-o

stare de semisomnolenţă,

cîini, pisici şi arici pe marginea

şoselei)

mi-am dat arama pe faţă...,

pardon, mi-am dat seama

că modelul cămăşii aducea la greu

cu cel al unei pijamale.

Una dintr-aia pe care o porţi

pe patul de spital, aşteptînd,

în stare comatoasă, impactul

cu o lume mai bună.

Exact replica pe care ar fi trebuit

să i-o azvîrl unei tanti

(fostă iubită a unor „nea”, în prezent

doar o femeie cu faţa de mort)

care, apucată de pandalii

refulatorii, se apucase să-mi dezvăluie

(prin învăluire?)

o bucată din sufletul ei:

„că ea aşa e, o apucă; şi n-o lasă prea curînd.”

Nu era marfă în magazine.

Vrusese şi ea să-i ia ceva, orice. Şi nu găsise nimica.

- Luaţi-vă o cămaşă, i-aş fi

subliniat-o sibilinic. Una,

în cazu’ ’mneavoast’, pe model masculin.

Nu de alta dar e bună, sărăcuţa,

la toate. Mai ales la

a-ţi aminti un’ te-ndrepţi:

pe patul de spital

sau pe cel de moarte. 

Medicină naturalist-aiuristă

     Produse marca Mediocres Cer S.A. Marcă înregistrată nu chestii căcăcioase. 
     În limita (de x+y) a stocului disponibil. Pe sub mînă: stocul indisponibil. 
     Ofertă ce nu o poţi rata; e ca cînd ai ochi cu o piatră, din mersul unui tren magnetic, un polonic bălăngănindu-se. Deci imposibil de ratat, deci garantat. Consultaţii gratuite wireless şi online la noi în magazin. Cum intri, prima pe dreapta. Consultaţie efectuată cu sîrg (unii i-ar zice „în scîrbă” dar nu-i adevărat!) de către medici sau farmacişti sau te miri cine cu studii în domeniul tratamentelor naturiste. Şi naturaliste. Şi al gazelor de şist. Şi cu atestat călătorie în timp – vremea dacilor – misterele homeopatice ale plantelor şi plăntuţelor şi plăntişoarelor cunoscute de alde tarabostes şi urmaşii direcţi ai lui Burebista. Că Decebal s-a sinucis înainte de a putut procrea şi el ceva. Faza cu „Dochia-fiica lui” e vrăjeală de-a romanilor, invidioşi pe Decebal că s-a dus la zei şi nu s-a mai întors, cum promisese, să le spună şi lor cum şi ce fel e dincolo. „Dochia-rochia lui Decebal” – altă poveste, altă viaţă, altă dată. 
     Ca produse marfă avem aşa: 
     1. crema fierbinte Aoleucapsicorp. 4 lei/flaconu 100 ml, 8 lei/flaconu 250 ml, titlu nobiliar/butoiu 400 kg. 
     Este crema cea mai puternică antireumatică şi de stimulare a circulaţiei periferice. Merge şi în cazul periferiei dintre picioare dar doar pe lună plină, fundal muzical orice din Beethoven. 
     Extrem de utilă în cazul senzaţiilor de „parcă mi-a ars careva un şut în dos”, „mi-e o foame c-aş mînca-o şi pe indigerabila de mă-ta”, „ah, ce chef am de-un bairam în cimitir, în cavoul familial da-s înconjurat numa’ de schelete ambulante”. 
     Crema Aoleucapsicorp are un conţinut ridicat de Capsecoicină, crescînd astfel senzaţia plăcută de încălzire globală. 
     2. PlmPzd + F*tx3. 3 lei: 30 tablete. 3,5 lei: 30 capsule. 100 lei: 120 capsulici placate cu aur şi infuzate cu mucegai nobil, extras din materia cenuşie a unor nobili iluştri ai umanităţii: şoferul lui Marylin Monroe, femeia de serviciu de la Casa Albă de pe timpul lui Kennedy, vecina de bloc a lui Einstein. 
     Foarte util în: necrofilie, nepotism, afiliaţii interlope, despotism (de grădiniţă sau universitarianic), sindromul „ziua îndrăciţilor” (apare imediat după Valentine’s Day şi durează preţ de un ciclu menstrual), scuze de tipul „e un dosar politic”, „e o înscenare politică”, „Băsescu e de vină”. 
     Util în: demenţa senină a celor care, foşti politicieni sau moguli, scriu cărţi la bulău în celula care are televizor şi aer condiţionat şi execută un sfert de pedeapsă pe motiv de vîrstă înaintată, scleroză în plăcile tectonice, sictirul dat de „placa” pe care ţi-o pune măcar odată la două zile cineva pe care l-ai considerat multă vreme drag. 
     Nu prea util (dar bun de ţinut în casă pentru orice eventualitate) în: anxietăţi infantile, impotenţă creatoare, infecţii mentale, toxicitate psihică, senzaţia de „ieşi în piz*a mă-tii afară din casa mea, porcule/scroafo”. 
     3. Unguent cu margarina pămîntului. 7 lei, flacon 45 ml, cît te lasă inima peste 200 lei: o cană ceramică model „Cucuteni 5000” Se aplică pe piele în strat subţire şi se masează (pînă ce simţi că-ţi pocnesc măselele în gură) cu chestia aia folosită de bunică-ta la întinsul aluatului. Ajută la: confuzii spaţio-temporale şi literare, epanadiploză, peroraţii obosite, metafore articulate aiurea-n tramvai, deformări semantice, traumatisme de ordin estetic, anacolute, truisme. Bun, de asemenea, pentru doamne dar să-l folosească bărbaţii căci stimulează fluxul sanguin, augmentînd astfel rigiditatea unui anumit muşchi, aproape două ore, patruzeci şi opt de minute şi douăzeci şi trei de secunde. 
     4. Ulei de virgină extravirgin. 300 lei, flacon 100 ml, 500 lei: sticlă pet 2 l. Se poate livra şi în doze de bere – 575 lei bacsu’ de 6 buc. Însoţite de pizza cu fructe de mare moartă. Preţ promoţional: 15 lei. Fără sosuri, maineză sau mofturi. 
      Extras din lacrimă de fecioară bengaleză care plînge de bucurie, undeva pe malul oceanului puţin după răsăritului soarelui, din cauza unor sonete shakesperiene, uleiul de virgină extravirgin posedă remarcabile proprietăţi fiziologice, fiind un inamic total al „trasului cu urechea”, „trasului de timp”, „frecatului de mangal în apropierea concediului la servici”, sau al „trasului mîţei de coadă” cu ocazia unui act sexual nedorit. Bogat în acizi graşi alfa, beta, gamma, delta 4834,5678, uleiul este un agent anti-îmbătrînire, mai ales în cazul tinerilor care, deşi o ard prin discoteci, cluburi şi baruri cu o energie ce ar facea-o invidioasă pînă şi pe bomba atomică, nu au nimic tineresc în mintea lor îmbîcsită de clişee bătrînesco-matusalemice şi superficialităţi aflate în stare avansată de putrefacţie. 
     5. Tinctură de Măgar. Eprubeţoaie 50 ml: 50 lei, flaconoi 3 kg: dacă te ţine punga.      
     Conţine esenţă de urmă de copită de măgar care a răvăşit o plantaţie de mărar din orice zonă montană a lumii. 
     Excelent stimulent pentru sfîrcuri semifrigide sau dacă te-a pălit starea cunoscută şi sub denumirea de „urlă hormonii în el/ea ca o haită de lupi înfometaţi la adulmecarea unei căprioare zăpăcită de gerul Bobotezei”. Foarte indicată în cazul menopauzei, producînd un efect invers: menopauza devine andropauză iar oasele persoanei în cauză devin extrem de rezistente la violenţa domestică. 
     Utilă pentru bărbaţii prea comozi să se bărbierească mai tot timplul. Aplicarea unei pelicule fine pe timp de eclipsă lunară produce, în funcţie de zodie, pilozitate de patriarh preocupat doar de partea financiară a bisericii pe care o conduce sau de obraz asistentul preferat la lui Botezatu – efectul „băietzelul de aur”. Ambele cazuri îs ireversibilie. Mai multe detalii: a se vedea prospectul. 
     Atenţie: pentru descifrarea lui cu succes sînt necesare studii filologice avansate. 
     6. brîncile ursului/ghiontul ursului. 60 tablete depozitate în caserolă ouă: 100 lei. 100 tablete dizolvate în sticluţă spirt medicinal: 275 lei. 
     În tradiţia populară cică ar fi un remediu vegetal destul de important pentru necazurile de fertilitate sau, de ce nu, în dragoste pur şi simplu. Masculine şi feminine. Vorba aia: „o iei şi-ţi trece”. Studii ştiinţifice de genul „ce vorbeşti, domle” ori „vă duceţi cu dumnealui sus şi v-o dă”, cu toatele atestate la Sorbona sau pe unde nici cu gîndul nu gîndeşti au arătat că utilizarea constantă a plantei a dus la transformarea spermatozoizilor în adevărate focare de rezistenţă misogină. Femeile supuse unui tratament de fertilizare cu asmenea minunăţii au declarat ulterior, cităm: „simt o mobilitate sexuală de-a dreptul masculină. Practic sînt disponibilă nonstop, să-mi bag p**a dacă te mint”. 
     În prezent Ghiontul ursului este considerat şi un tonic general, intrînd în categoria plantaleor adaptogene, alături de prune şi caise. Se poate servi cu Kinley ori Gin Tonic. De asemenea, e bine de ştiut că substanţa acţionează şi ca un regulator desăvîrşit: cînd ţi-e lumea mai dragă te regulează de nu te vezi. 
     Toate produsele noastre au termene de garanţie, de judecată, ca şi inexistente, de exemplu, de luat la ochi. 
     Mediocres Cer S.A.  este reprezentant unic în România al produselor Noni-Hauhau Badabanu-Baubau din Hawaii – cum vii dinspre Japonia, prima la stînga.

Data viitoare

     - Bogdaproste. Daţi-mi şi mie un ban, Dumnezeu să vă dea sănătate... etîcî... repertoriul clasic. 
     Oh yeah... cum mai pun botu' prostanii ăştia, burduşiţi cu de toate, la flaşneta barbologiei religioase: arunci cu cinj' dă bani în mîna întinsă a boschetarului ceala amărît şi se chiamă că Doamne-Doamne o să aibă grijă de tine. Dacă există şi deci dacă ajungi acolo unde se zice că te duci dacă El există: la judecata sufletului. Brrr, mă înfior de deşteptăciunea ăluia care a inventat toată drăcovenia asta manipulatorie. Sau o fi fost mai mulţi? În orice caz, băeţi deştepţi: să scorneşti o poveste care să ducă de nas milioane de oameni atîta amar de vreme. Iar din asta să curgă rîuri de bani - pentru tine şi acoliţii tăi şi urmaşii tăi... Caştoc...           
     Cerşetorul se apropie cu gesturi frînte. E în cîrje. Un picior poliomielitic sau ceva de genu'. Nebărbierit cam de-o lună. Pute a balegă, a flori de cîmp, a pămînt reavăn, a blană de maidanez udată de o ploaie d-asta mocănească şi trecută prin ceaţă de munte, a nimicnicii. Pare autentic în durerea sa. Cerul senin-bec. Razele soarelui cad semiperpendicular peste obraz încălzind zdravăn. Se apropie încă un vălişor de caniculă. 
     - Bodaproste, Dumnezeu să vă... 
     E tare. Nu reununţă. Lui Stratulat Constantin îi place atitudinea respectivului. De-am fi cu toţii persistenţi măcar pe jumate din cît e amărîtul ăsta, ţara ar merge... ăăă... ar dudui, vorba cuiva, gîndeşte vehement Constantin, Costel pentru prieteni. 
     - Lasă bodaprostia de-o parte, moşulică, zice cît poate el de sec deşi are impresia că sună ca o trompetă care, în dormitorul matrimonial, se doreşte a fi romantică. Uite cum facem: io îţi dau banu' dar tu semnezi aici de primire. Bun aşa? 
     Tataia se uită la ins cu cîrja tremurîndu-i uşor. Ori nu pricepe ce vrea Costel de la el ori nu vrea să priceapă. 
     - Da, gigi, semnezi de primire. Ce ţi se pare aşa de nelalocul lui? E prima dată cînd dai cu subsemnatu'?
     Trece un gipan negru cu viteză mult peste limita admisă. La o masă din diagonala privirii un cuplu îşi face un fel de siestă (cafele, sucuri şi ţigări lungi cu nume scurt) de după un amor din ăla ca la carte made in motelu' lu' peşte: "lasă romantismele că ne-aşteaptă biznisurile; bagă şi taci". El are nişte ochelari de soare ca de gagică de milionar făcîndu-şi baia de soare pe marginea yachtului, ea fumează ca un moşier ce tocmai a posedat-o pe cumnată-sa în dormitorul lu' nevastă-sa. Panarame. 
     - Nu te uita aşa la mine, reia cosmic Costantin zis Costel, că nu-ţi dau nimic pe gratis. Am o moştenire de cîştigat acolo unde mă duc acum. Şi o am de cîştigat trăgînd cu dinţii de ea. Hard work, pricepi? Zii, vrei banu', semnezi. Că semnătura ta se adaugă la toate celelalte bonuri pe care le am pînă acum, dovadă pentru cît de mult investesc în cel de la care trebuie să moştenesc. Clar? 
     Deloc. Tataia n-a semnat. S-a uitat cu jind la jumătatea lui 50 - o sumişoară de genul ista nu pica în fiecare zi - dar, din motive numai de el ştiute, n-a semnat. A mormăit ceva şi s-a cărat. 
     Nici Stratulat Constantin, Costel pentru prieteni, n-a avut spor: persoana carele era cît p-aci să dea colţul şi-a revenit spectaculos. Şi apoi i-a reproşat (delicat, ce-i drept) că în procesul de curăţenie al casei pe care l-a întreprins cît era domnia sa în spital în stare de comă indusă i-a cam deranjat lucrurile. Dosarele, laptopul, hîrtiile, programul teve, tot. 
     - Bag moştenirea în mă-sa, cu tot cu mă-sa, i-a zis Costel gagică-sii după un amor fierbinte în cabina de duş. Singurul lucru de care îmi pare rău din toată afacerea asta e faptul că n-am luat şi eu o porţie de papanaşi d-ăia cu smîntînă de care ai luat tu. 
     - Data viitoare, pui, i-a zis gagică-sa plimbîndu-se goală prin cameră după nu-ş' ce prosoape. Data viitoare. 

Metal pe metal

- Uite-te şi tu: aici

Unde e linie ferată n-au făcut

nimic. N-au tăiat şi ei copacii

că, de, vine trenu’ şi tre’

să vezi şi tu ceva. Doamne fereşte,

mori ca prostu’ din cauza unor tufe.

- Draguţă: vorba ta – de,

o arsei uitîndu-mă la o

vrăbiuţă cum venea ca un kamikaze

spre portiera maşinii,

crezînd, probabil, ca mulţi conaţionali,

că urmează să se dea ceva

de haleală...

nu ştiu, probabil lucirea soarelui

o făcuse să creadă altceva

despre culoarea maşinii,

s-o ia drept promisiune electorală...

aşa e în viaţă: nu vezi

trenul decît cînd e

prea tîrziu.

Şi, dacă se întîmplă să mai şi supravieţuieşti

impactului,

dai vina pe tufele de pe margine.  

Psalm

Salut, Doamne! Ce mai 

faci? Tot nemuritor? 

Reverenţă, seniore! Fără 

Tine lumea ar fi un deşert; 

nu că n-ar fi... dar 

fără Tine, mă-nţelegi?... 

Aruncă-Ţi lumina asupra mea, 

Doamne, măcar un minut 

că, vorba aia, de cînd nu ne-am 

mai văzut 

multă lume au trecut. 

Uite, chiar în timp ce scriu acestea 

pe o băncuţă lîngă o casa de-a Ta, 

din lemn şi piatră, situată 

într-un parc plin ochi de 

ignoranţi inculţi 

şi un îngrijitor aşteaptă mîine să 

meargă la spitalul de nebuni 

să-şi ridice reţeta, 

se aude nişte murmur. 

De maşini. 

Din spatele meu. 

De pe o stradă ce iese din oraş. 

Nu e însăşi viaţa aşa? 

Ca o stradă ieşind dintr-un oraş?
Zii dacă n-am dreptate!? 
Nu ne-ai dat Tu destine asemănătoare 
unui drum ce duce afară din metropolă 
direct în marele necunoscut 
al unor locuri rele?